Pagini

27 decembrie 2009

Un privilegiu aproape... sacru

La tara… unicul loc in care simt cu adevarat ca ma reincarc spiritual. Revin aproape de natura, aproape de copilarie, aproape de origini.


Seninatatea cerului, linistea perfecta a noptii, imensitatea de zapada neatinsa creeaza un peisaj magnific; totul e inghetat, static si pur. Inconjurata de atata puritate a naturii, stau si contemplu si nimic n-as vrea sa strice acest echilibru. Nu vreau sa fac un pas, caci nici o urma in zapada nu am drept sa las in asemenea univers natural. As vrea sa pot sa ma inalt si sa privesc de sus, caci imi e teama ca tocmai eu, cu spiritul meu intinat de om contemporan, pot sa dezleg aceasta combinatie perfecta. Dar si aripi de as avea sa zbor... nu as putea; cum sa incluzi miscare si sonor in acest tablou?... ar fi o mare blasfemie.


 Ceea ce odata facea parte din viata cotidiana a oamenilor, acum pentru mine reprezinta o minune, un cadru de basm, un privilegiu. Sa auzi cum veveritele fura nuci din podul casei, cum matzele torc sub chirida sobei cu plita, sa simti mirosul de dovleac si cartofi copti din cuptorul sobei, sa auzi paraitul lemnelor in foc... sa auzi cum dimineata te trezeste cocosul strazii cu un Cucuriguuu! care parca se repeta la nesfarsit.

Parca traiesc vremea copilariei, vremea bunicilor si este atat de bine, atat de aproape de natura, atat de aproape de fundament … Am privilegiul de a putea trai intr-un muzeu al satului, de a trai in lumea lui Creanga.

Si… nu, nu sunt doar niste amintiri din copilarie… se intampla acum, le traiesc aici la tara.

Si trebuie sa multumesc cuiva ca a tinut la aceste locuri... la adevarata lor valoare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu